A face sau a nu face

Sunt momente in care nu stiu ce sa fac, dar am senzatia puternica a trebuintei de a actiona intr-un fel, fie si de a schita un zambet.
De fiecare data insa cred ca gresesc. Si daca fac ceva (pentru ca fac prea mult, sau nu e ceea ce trebuie), si daca nu fac nimic, pentru ca... pentru ca poate trebuia sa fac ceva, iar eu am ignorat adevarul.
Si asa ajung deseori sa nu merg intr-un loc doar ca sa nu se interpreteze prezenta mea acolo, dupa cum, alteori, nu mai tin cont de nicio regula si aproape ca ma autoinvit.

Toti cei care s-au destainuit vreodata in fata mea, s-or fi gandit vreodata ca si eu ar trebui sa fiu ca ei? Ca nevoia mea de a spune, de eliberare, exista si ea? Si ca in acelasi timp sunt paralizata de groaza atunci cand ma vad pusa in situatia de a lasa sa se vada?
Cred ca da, s-au gandit, dar au vazut si cat e de greu ar fi sa ma oblige.
Pentru ca doar obligata m-as putea elibera.

Deocamdata stau si tac.