La tv e Paunescu. Explica in ce mod a fost primit si cinstit intr-o comunitate, si reproseaza statului ca nu-i apreciaza pe intelectuali. Are dreptate, dar nu despre asta vreau sa vorbesc.
Nu stiu ce-i face pe oameni sa se simta atat de bine cand li se spune cat sunt de buni. Unii ajung sa cerseasca laude si anuleaza in felul asta tot ce au facut si care le dadea valoare.
Sper sa nu fiu asa. Dar sunt, probabil.
marți, 31 august 2010
back
Am un motiv pentru care reiau scrisul aici, dar n-am sa-l destainui. Poate ca ar trebui totusi, pentru necunoscatori, sa explic de ce ma oprisem. Pentru ca deja eram citita pentru ca eram "profa" si nu pentru ce scria aici. Iar aici nu voiam sa fiu profa. Voiam sa fiu om simplu, mai ales cu partile mele rele. Ar fi fost, daca vreti, un fel de portret al lui Dorian Gray.
Deci, nu scriu pentru feed-back-uri. Nu va ganditi "hai sa-i dau un comment, ca n-o baga nimeni in seama, saraca." Daca vreti insa sa ma contraziceti, sau sa completati, sunt foarte atenta la ce aveti de spus.
In timpul corecturii la bac am experimentat constient felul in care este acceptata o idee de oameni. Nu e asa o idee mareata, ci doar aceea a corectitudinii. La inceput am afirmat ca n-am de gand sa-i trec daca n-au scris si nici nu o sa le dau note mari daca au copiat.
Una dintre colegele mele de corectura, profesoara la un mare si renumit liceu, a ripostat destul de vehement. Argumentul ei a fost ca n-ar trebui sa ne razboim cu copiii pentru faptul ca ei au copiat sau pentru ca nu stiu. S-a oprit singura din vorba, dupa cateva secunde, inghitindu-si cu greu cuvintele. Am avut insa senzatia ca se opreste nu pentru ca nu voia sa se certe cu o nebuna ca mine, ci pentru ca si-a dat seama ca n-are dreptate. N-am insistat. Doua ore am corectat in liniste, dar in aer plutea aversiunea.
Azi am aflat ca a picat si ea, ca si noi, celelalte, pe cei care chiar n-au scris. Probabil ca a dat note mai mari decat mine la lucrarile care semanau intre ele, pentru ca era pur si simplu setata sa nu vada adevarul. Nicio secunda n-a pomenit de existenta acelorasi raspunsuri, iar cand mai comenta (evident, pozitiv), vorbea despre ce limbaj frumos are candidatul.
Cred ca ar fi extrem de benefic un schimb intre scoli. Profii de la liceele de elita tind sa se rupa de realitate. Noi, cei din zona de mijloc, cred ca suntem cumva privilegiati. Se intampla sa mai apara si cineva bun, dar stim si care e realitatea. Dar tot mi-ar placea sa predau o luna macar prin liceul ala!
Din pacate, suntem ipocriti. A venit control de la minister. Inainte sa apara, discutia era ostila la adresa vizitatorilor. Cand au aparut, erau toti extrem de atenti sa fie totul bine. Asta m-a facut sa adopt o atitudine tepoasa.
Pana la urma, profa de elita a recunoscut ca nu detine adevarul absolut. La randul meu, am recunoscut ca profii care permit copierea sunt o mare problema a sistemului si ne refuza pur si simplu sensul de a exista cu folos.
Deci, nu scriu pentru feed-back-uri. Nu va ganditi "hai sa-i dau un comment, ca n-o baga nimeni in seama, saraca." Daca vreti insa sa ma contraziceti, sau sa completati, sunt foarte atenta la ce aveti de spus.
In timpul corecturii la bac am experimentat constient felul in care este acceptata o idee de oameni. Nu e asa o idee mareata, ci doar aceea a corectitudinii. La inceput am afirmat ca n-am de gand sa-i trec daca n-au scris si nici nu o sa le dau note mari daca au copiat.
Una dintre colegele mele de corectura, profesoara la un mare si renumit liceu, a ripostat destul de vehement. Argumentul ei a fost ca n-ar trebui sa ne razboim cu copiii pentru faptul ca ei au copiat sau pentru ca nu stiu. S-a oprit singura din vorba, dupa cateva secunde, inghitindu-si cu greu cuvintele. Am avut insa senzatia ca se opreste nu pentru ca nu voia sa se certe cu o nebuna ca mine, ci pentru ca si-a dat seama ca n-are dreptate. N-am insistat. Doua ore am corectat in liniste, dar in aer plutea aversiunea.
Azi am aflat ca a picat si ea, ca si noi, celelalte, pe cei care chiar n-au scris. Probabil ca a dat note mai mari decat mine la lucrarile care semanau intre ele, pentru ca era pur si simplu setata sa nu vada adevarul. Nicio secunda n-a pomenit de existenta acelorasi raspunsuri, iar cand mai comenta (evident, pozitiv), vorbea despre ce limbaj frumos are candidatul.
Cred ca ar fi extrem de benefic un schimb intre scoli. Profii de la liceele de elita tind sa se rupa de realitate. Noi, cei din zona de mijloc, cred ca suntem cumva privilegiati. Se intampla sa mai apara si cineva bun, dar stim si care e realitatea. Dar tot mi-ar placea sa predau o luna macar prin liceul ala!
Din pacate, suntem ipocriti. A venit control de la minister. Inainte sa apara, discutia era ostila la adresa vizitatorilor. Cand au aparut, erau toti extrem de atenti sa fie totul bine. Asta m-a facut sa adopt o atitudine tepoasa.
Pana la urma, profa de elita a recunoscut ca nu detine adevarul absolut. La randul meu, am recunoscut ca profii care permit copierea sunt o mare problema a sistemului si ne refuza pur si simplu sensul de a exista cu folos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)