sâmbătă, 24 iulie 2010
de la cuvinte la politica
Ar trebui sa pledez pentru cuvinte, cu asta ma ocup, asta mi-e meseria si intotdeauna mi-au placut. Candva, printr-a saptea parca, am spus ca vreau sa ma fac cititor. Cuvintele mi s-au parut, si mie, totul, ca si lui Octavian Paler.( "
Pentru mine cuvantul are valoare deasupra tacerii. Tacerea e neparticipare, pe cand cuvantul e avantare in necunoscut. Tacerea e nimic, cuvantul e totul.")
Am cunoscut insa, mult mai tarziu, tacerea. Si pe cea enervanta, si pe cea jignitoare, si pe cea care provoaca, ori aproba, si pe cea complice, si cred ca o stiu si pe cea totala: e cea care nu are nevoie de cuvinte. Nici de gesturi. E pur si simplu starea de bine de langa cineva. Am cunoscut insa si tacerea apasatoare, care vine din faptul ca nu mai e nimic de spus si din nepotrivire.
In acest ultim caz, cuvintele vin sa salveze situatia. Adica umplu in mod fals un gol care ramane totusi acolo, oricat ne-am minti. Ar fi bine ca, la primul semn ca tacerea nu mai da stari de implinire, sa ne luam pur si simplu ramas bun si sa plecam.
In sfarsit, cuvintele prea multe pot sa ascunda, cred, lipsa de interes. Sau un anume interes. E important de stiut care.
In lumea reala, cuvintele fara fapte nu inseamna nimic. Sa te pricepi doar la cuvinte poate sa duca la situatii in care se afla acum smecherii de la guvernare.
Poate ar trebui sa ne gandim ce criterii aplicam atunci cand votam.
Am cunoscut insa, mult mai tarziu, tacerea. Si pe cea enervanta, si pe cea jignitoare, si pe cea care provoaca, ori aproba, si pe cea complice, si cred ca o stiu si pe cea totala: e cea care nu are nevoie de cuvinte. Nici de gesturi. E pur si simplu starea de bine de langa cineva. Am cunoscut insa si tacerea apasatoare, care vine din faptul ca nu mai e nimic de spus si din nepotrivire.
In acest ultim caz, cuvintele vin sa salveze situatia. Adica umplu in mod fals un gol care ramane totusi acolo, oricat ne-am minti. Ar fi bine ca, la primul semn ca tacerea nu mai da stari de implinire, sa ne luam pur si simplu ramas bun si sa plecam.
In sfarsit, cuvintele prea multe pot sa ascunda, cred, lipsa de interes. Sau un anume interes. E important de stiut care.
In lumea reala, cuvintele fara fapte nu inseamna nimic. Sa te pricepi doar la cuvinte poate sa duca la situatii in care se afla acum smecherii de la guvernare.
Poate ar trebui sa ne gandim ce criterii aplicam atunci cand votam.
de rau, despre perpetua indragostire
Nu mi se pare bine ca cineva sa se indragosteasca rapid de fiecare individ/a aparent disponibil/a care ii apare in cale. Poate ca e o vulnerabilitate care se numeste nevoie de iubire, dar sunt unele cazuri in care el/ea se indragosteste de mai multe ori pe an, cand intalneste pe cineva mai interesant. Ma intreb ce se intampla cu iubirea pentru omul pe care il considerase pana atunci "cel mai".
Stiu cel putin un caz, de-aia m-am apucat sa scriu despre asta. As vrea sa-i inteleg pe oamenii astia. Si ii incadrez intr-o categorie separata pentru ca, de patru ani de cand stiu persoana asta (si de mai multi de cand cunosc altele), constat ca fenomenul se repeta. Uneori nu conteaza deloc ca noul aparut, obiectul proaspetei iubiri, nu se potriveste deloc cu vesnicul indragostit. E nou. Ar putea sa fie si ok. Sa verific daca intr-adevar e? Sa verific, sa incerc macar sa vad daca el/ea are macar o urma de interes pentru mine? Neeeeeeeee! La ce bun? Ei se indragostesc si gata.
M-am simtit prost din cauza asta, pentru ca am avut senzatia ca sunt folosita pe post de "prezervativ sentimental" care sa protejeze pe cineva de un astfel de candidat permanent la dragoste.
Sincer. Eu as fi jignita profund daca as avea nenorocul sa tin (chiar si doar sa tin) la un om care traieste doar ca sa vada ce noutati mai apar. Ar insemna ca sunt cantitate neglijabila. Am nevoie sa ma feresc de astfel de oameni nestatornici.
Si as avea ceva de spus si la adresa celor care n-au curaj sa spuna clar ca nu sunt interesati si se complac in a-l tot lasa sa spere pe bietul indragostit de meserie, dar care niciodata nu va sti ce e dragostea.
Stiu cel putin un caz, de-aia m-am apucat sa scriu despre asta. As vrea sa-i inteleg pe oamenii astia. Si ii incadrez intr-o categorie separata pentru ca, de patru ani de cand stiu persoana asta (si de mai multi de cand cunosc altele), constat ca fenomenul se repeta. Uneori nu conteaza deloc ca noul aparut, obiectul proaspetei iubiri, nu se potriveste deloc cu vesnicul indragostit. E nou. Ar putea sa fie si ok. Sa verific daca intr-adevar e? Sa verific, sa incerc macar sa vad daca el/ea are macar o urma de interes pentru mine? Neeeeeeeee! La ce bun? Ei se indragostesc si gata.
M-am simtit prost din cauza asta, pentru ca am avut senzatia ca sunt folosita pe post de "prezervativ sentimental" care sa protejeze pe cineva de un astfel de candidat permanent la dragoste.
Sincer. Eu as fi jignita profund daca as avea nenorocul sa tin (chiar si doar sa tin) la un om care traieste doar ca sa vada ce noutati mai apar. Ar insemna ca sunt cantitate neglijabila. Am nevoie sa ma feresc de astfel de oameni nestatornici.
Si as avea ceva de spus si la adresa celor care n-au curaj sa spuna clar ca nu sunt interesati si se complac in a-l tot lasa sa spere pe bietul indragostit de meserie, dar care niciodata nu va sti ce e dragostea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)